Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Germania avertizează că ar putea…

Germania avertizează că ar putea renunţa la moneda euro

Angela Merkel a avertizat că Germania va abandona moneda euro dacă tratatele UE nu vor stabili un mecanism permanent de ajutor financiar pentru statele membre aflate în pragul falimentului, dar şi posibilitatea retragerii dreptului de vot pentru statele care vor apela la asemenea împrumuturi. Cancelarul german a făcut această afirmaţie în timpul summitului UE din octombrie, scrie „The Guardian”, citând surse diplomatice altele decît cele germane.

În momentul în care premierul grec Georgios Papandreou a replicat că propunerile lui Merkel sunt „nedemocratice”, cancelarul de la Berlin a spus: „Dacă aşa va arăta clubul euro, poate că Germania ar trebui să se retragă”. Merkel a arătat că actualul tratat prevede că statele pot fi private de dreptul de vot dacă încalcă drepturile omului şi că o măsură similară ar trebui să se ia şi în ce priveşte moneda euro.

Contactat de „The Guardian”, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel a refuzat să comenteze remarcile de mai sus, spunând doar că ameninţaera cu părăsirea zonei euro „nu este plauzibilă”, pentru că Germania vede în euro proiectul central al Europei.

Merkel a obţinut redeschiderea Tratatului de la Lisabona, care urmează să instituie un mecanism de împrumut financiar, nu însă şi anularea drepului de vot pentru statele împrumutate astfel.

Discuţiile aprinse din cadrul summitului au fost purtate pe marginea împrumutului de 110 miliarde de euro acordat Greciei şi al celui de 85 de miliarde de euro pentru Irlanda, care avea să fie acordat câteva săptămâni mai tarziu. În centrul dezbaterii s-a aflat însă iminenţa unui împrumut pentru Portugalia şi, mai ales, pericolul unui eventual împrumut pentru Spania.

Problema pe care şi-o pun sursele diplomatice citate de „The Guardian” nu ţine de probabilitatea unui împrumt pentru Portugalia şi Spania, ci de capacitatea fondului de 750 de miliarde de euro al UE de a face faţă, până în 2013, acestor împrumuturi. La ele este posibil să se adauge şi un împrumut pentru Italia, economiştii de la Roma spunând că un bailout pentru Portugalia îl va face iminent şi pe cel pentru Italia.

Potrivit „The Guardian”, actuala fază a crizei a debutat atunci când Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au decis, în octombrie, ca Tratatul de la Lisbona să fie modificat astfel încât, dacă va fi necesară împrumutarea unor ţări UE, pierderile să fie suportate nu numai de către statele din zona euro, ci şi de pieţele financiare în calitatea lor de creditori ai statelor-problemă.

cotidianul.ro